Era o vreme

Era o vreme când un fotbalist câștiga la fel de mult ca un profesor! Era o vreme cand fotbalul era altceva decât a devenit astăzi. Era o vreme când a fi sportiv nu însemna nimic special și când fotbaliștii erau în centrul atenției doar atunci când se aflau pe terenul de joc. Era o vreme când lumea sportului era mai normală. Astăzi fotbalul nu mai este un joc, ci este o afacere. O afacere bună pentru cluburi, pentru jucătorii emblematici, pentru arbitrii, pentru președinții de federație. O afacere cinică, ce îi mână pe unii fotbaliști să-și vândă bunul simț și rațiunea pentru un rest de la masa patronului. Era o vreme când sportul în general, deci și fotbalul, era o școală de formare. Astăzi este o școală a deformării pe toate planurile!

Nici nu trebuie să privim mult în urmă. În 1939, tânărul fotbalist Tudor Vladimirescu și patronul clubului Venus parafau primul contract din viața sportivului. Vladimirescu urma să câștige aprox. 84.000 lei pe an plus primele de joc. Un salariu anual asemanator cu cel al unui profesor. Era o lume încă normală. Tinerii sportivi rămâneau cu picioarele pe pământ. Nu aveau impresia că sunt stăpânii lumii și că pot cumpăra orice. Era o vreme când fotbalul te lăsa să rămâi om, nu îți cerea să-ți vinzi sufletul. (Mai multe detalii despre Vladimirescu AICI).

În zilele noastre, victimele cele mai sigure ale afacerii sunt sportivii tineri. Iti trebuie o imensa tarie de caracter si o educatie excelenta din familie pentru a nu o lua pe căi greșite atunci când ești tânăr fotbalist și pășești în lumea mare a fotbalului. Pentru că atunci când un sportiv tânăr primește mai mulți bani decât poate duce pe umerii să fragili, ierarhia sa axiologica se schimba drastic. Banul devine măsura tuturor lucrurilor, și atunci când îl câștigi ușor niciun lucru din jur nu mai are valoare. Atunci îți permiți să fi arogant cu toată lumea, să petreci în cluburi fiecare noapte, să te bați prin parcări în fața unor hoteluri de lux, să consumi droguri sau să iei pastile pentru slăbit fără a te consulta cu nimeni ș.a.m.d.

Pentru a enumera doar două astfel de cazuri, mă voi referi la Adrian Mutu și Mario Balotelli.

Adrian Mutu a pășit în lumea bună a fotbalului la o vârstă destul de fragedă. A început să câștige foarte bine deja de când juca la Dinamo, iar scandalurile care îl aveau ca protagonist au început să apară. A urmat transferul la Verona, iar scandalurile sau înmulțit, Mutu găsind acolo un alt fotbalist pe același calapod, și anume Adriano. A urmat apoi transferul la Chelsea, moment care a însemnat, definitiv, ratarea sa ca om și ca fotbalist. După scandalul cocaine s-a transferat la Juventus, unde a fost un fotbalist bun, dar nu strălucitor, drept pentru care a urmat transferul la Fiorentina și anul acesta suspendarea sa timp de nouă luni. Oare unde ar fi putut ajunge Adrian Mutu dacă ar fi dus o viață normală, ghidată de un set de valori veritabile precum demnitatea umană? Un lucru este extrem de clar: decăderea ca om te conduce inevitabil spre o decădere ca fotbalist. Știu, mulți spun că nu e bine să vorbești așa de Adrian Mutu, că nu ar fi politically correct. Eu nu îl vorbesc de rău, nici măcare nu îl critic. Îmi pare doar foarte rău că s-a pierdut pe drumuri întunecate.

Mario Balotelli, actualmente la Internazionale Milano, are doar 19 ani, un salar foarte bun și talent cu carul. Dar tot talentul nu ajută la nimic atunci când intervine aroganța, când nimic nu are valoare, când bunul simț a fost uitat într-un ungher închis al conștiinței peste care s-a așternut colbul. Își irosește nopți prin cluburi, se ceartă cu toată lumea: cu Moratti, cu Mourinho, cu suporterii, cu jurnaliștii. Aruncă ostentativ tricoul Inter-ului pe jos, scuzându-se prin faptul că, de fapt, este milanist. La Inter este deja pus pe linie moartă. Speră într-un transfer la Barcelona. Adriano i-a fost coleg de echipă și nu a reușit să învețe nimic. Dacă va continua așa, probabil în foarte puțini ani se va șterge și va fi uitat de lume la o echipă mediocră. Asta în cel mai bun caz.

Era o vreme când un fotbalist câștiga la fel de mult ca un profesor! Dar pe acea vreme, fotbalistul rămânea OM. Astăzi, un fotbalist câștigă de sute de ori mai mult ca un profesor, dar este tot mai puțin OM!