Mourinho plânge pe umărul lui Materazzi

Se pare că despărțirea lui Jose Mourinho de Internazionale Milano nu este atât de ușoară din punct de vedere sentimental, nici pentru The Special One și nici pentru unii dintre jucători. Am găsit pe Youtub următorul clip, în care Moruinho pleacă de la stadion cu o mașină privată și nu cu autocarul lui Inter, așa cum ar fi fost normal. La scurt timp după ce mașina pornește, Mourinho îi spune șoferului să se oprească, coboară și se duce spre Marco Materazzi îmbrățișandu-l cu lacrimi în ochi. Iata clipul

Probabil că lui Mourinho i-ar prinde foarte bine câteva lecții de plâns în public de la Traian Băsescu. Președintele nu excelează în calitățile sale de conducător, dar la capitolul plâns în fața camerelor de filmat este expert desîvârșit.

Plecarea lui Mourinho de la Inter își va lăsa amprenta pe echipa din Milano. Mai mulți jucători deplâng plecarea lui The Special One. Dacă unii dintre ei, mai tineri fiind, speră că vor fi doriți de Mourinho și la Real Madrid, Marco Materazzi nu poate avea astfel de speranțe. Oare va mai avea loc în lotul lui Inter după plecarea lui Mourinhi? Rămâne de văzut.

Ciclismul în era globalizării

Globalizarea este un proces în mare măsură economic, dar care își face simțită influența asupra tutror realităților, printre care și sportul. Avem echipe românești care în unele meciuri nu au niciun român titular. în Spania fotbaliștii spanioli sunt tot mai puțini ș.a.m.d. Nici ciclismul nu face excepție de la aceste reguli nescrise!

Sâmbăta trecută a debutat Turul Italiei, una dintre cursele majore ale calendarului ciclistic, formată din 21 de etape care însumează peste 3000 de km. În plutonul din Il Giro sunt mai mulți autralieni decât belgieni și mai mulți englezi sau americani decât spanioli! Există chiar și un ciclist din țara soarelui răsare. Ciclismul de astăzi nu-și uită istoria, doar că astăzi nu mai ajunge să te mândrești ca Eddie Merckx a fost născut în țara pe care o reprezinti sau că Indurain a fost spaniol.

Astăzi istoria ciclismului este scrisă de sportivi care nu vin din țări cu tradiție. Putem să-l dăm exemplu pe Lance Armstrong, deși în cazul său există și precedentul Lemmond. Anul trecut, Il Giro a fost câștigat de rusul Denis Menchov, în timp ce Danilo Di Luca se bătea în piept că este urmașul lui Fausto Coppi injectându-și substanțe interzise înaintea ultimei etape de contratimp care s-a desfășurat la Roma.

Până la urmă, ciclismul este o chestiune de atitudine sau educație. Uneori australienii, prin atitudinea lor, îl respectă mai mult pe Merckx decât conaționalii marelui ciclist. Oamenii în care Bartali și-ar fi pus cele mai mari speranțe au dezamăgit nu pentru că au pierdut onorabil ci pentru că au câștigat murdar. Oare Riccardo Ricco se gândea la celebrele bătălii dintre Coppi și Bartali când își înghițea agale eritropoetina? În ciclismul de astăzi, marile nume din trecut ar trebui pronunțate mai rar pe bătrânul continent și mai des în locurile exotice ale mapamondului.

Cehia si Slovacia doresc un campionat comun de fotbal

De aproape 20 de ani Cehia și Slovacia sunt două state independente și suverane, fără a fi legate în niciun fel din punct de vedere instituțional. În ultimile zile se discută tot mai mult asupra faptului că, cel puțin la nivel fotbalistic, Cehia și Slovacia doresc să înființeze un campionat comun de fotbal, pentru a crește valoarea competițională dar și beneficiile de marketing.

Federațiile de fotbal ale celor două țări par să se fi pus de acord deja asupra acestui proiect comun, încercând acum să primească aprobările necesare din partea UEFA. Tratativele pentru acest proiect ar fi fost inițiate de Federația slovacă, încă din luna februarie, dar atunci forurile europene au fost destul de intransigente în ceea ce privește proiectul unui campionat de fotbal comun.

De atunci și până astăzi, oficialii cehi și slovaci par să fi reușit să-i convingă pe conducătorii UEFA că întreg fotbalul ar avea de câștigat în urma acestui proiect. “Am discutat cu mai mulți funcționari UEFA iar aceștia nu s-au opus, în linie de principiu, acestui proiect. Rămâne ca noi să elaborăm și să le trimitem un proiect bine fundamentat pentru aprobare”,  a declarat președintele Federației Slovace de Fotbal Frantisek Laurinec ziarului ceh Pravda conform portalului transfermarkt.de . Nici omologul său ceh nu și-a ascuns optimismul, declarând că a discutat cu Michel Platini acest proiect, iar președintele UEFA nu s-ar opune niciunui proiect menit să crească nivelul fotbalului european, conform acelorași surse.

Oficialii cehi și slovaci speră ca acest proiect să fie pus în practică foarte curând, probabil chiar din toamna anului 2012, când în cadrul campionatului comun ar urma să fie înscrise 12 echipe cehe și 6 echipe slovace.

Dincolo de faptul că la prima vedere un asemenea proiect ar putea părea ciudat, nu se poate tăgădui că astfel echipele din fostul bloc comunist ar putea scoate mai desc capul în marile competiții din Europa, pentru că acolo unde competiția este mai acerbă, performanțele tind să crească pe măsură. Oare cum ar fi, de exemplu, ca România și Serbia să propună un campionat comun?

Alpinistul Horia Colibășanu a cucerit vârful Annapurna

horiacolibasanu.ro: Astazi 27 aprilie 2010, Horia a reusit sa ajunga in sfarsit pe varful Annapurna. Este al treilea an in care incearca sa urce pe Annapurna si de data aceasta conditiile au fost favorabile si ascensiunea echipei a fost reusita.

In acest moment Horia este in coborare, deja sub 7500m in drum spre Tabara 4. Mai multe detalii vor veni mai tarziu pe masura ce coboara in taberele inferioare.

Final nebun de derby

În avancronica derby-ului dintre Steaua și FC Timișoara, spunem că semnificația partidei merge mult dincolo de implicațiile strict sportive, lucru ce s-a reflectat și în atitudinea jucătorlor. Jucătorii ambelor echipe au practicat un meci deschis, extrem de plăcut vederii, dar interzis suporterilor înfocați ai celor două echipe. Scorul final, 3-3, a fost stabilit în ultimul minut de prelungiri. De data aceasta, ultimul minut nu a mai fost clipa norocoasă a Timișoarei, cum s-a întțmplat în meciurile cu Craiova și cu CFR Cluj de exemplu, deoarece echipa care a marcat a fost Steaua.

Prima repriză a aparținut în totalitate Stelei, care a dominat tactic jocul și ratând nenumărate ocazii. Ostilitățile au scos în evidență un excelent Taborda, care trage astfel un semnal de alarmă că postul de titular nu este asigurat aprioric tânărului Costel Pantilimon. Pedro Taborda s-a remarcat prin câteva intervenții extraordinare, dovedind, astfel, că este un portar de valoare care vede jocul bine, are reflexe foarte bnue și știe când trebuie să iasă din poartă pentru a bloca acțiunile adversarilor.

În minututl 33 Golanski a reușit să înscrie primul gol al partidei în urma unei faze fixe executate de Nicoliță.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru jucătorii timișoreni, aceștia ieșind de la vestiare cu o altă atitudine. Schimbarea de atitudine a fost oarecum prevestită de o imensă ratare a lui Bonfim în primul minut din partea secundă de joc, pentru ca în minutul 48 Timișoara să reușească egalarea prin Cociș, în urma unei pase greșite a lui Pleșan care le-a permis bănățenilor să pornească pe contraatac.

În minutul 79, Steaua a obținut un penalty, executat foarte slab de Kapetanos, chiar dacă, în cele din urmă, mingea a intrat în poartă. Deși unii credeau că soarta meciului este pecetluită, finalul partidei a fost unul extrem de palpitant cu repetate răsturnări de situație. Contra a demonstrat că poate fi, încă, o opțiune pentru echipa națională, executând impecabil o lovitură de la 11 m, pentru ca trei minute mai târziu să ducă Timișoara în avantaj printr-o lovitură liberă executată direct spre poartă și deviată de zid.

Pe final de partidă, echipa lui Stoichiță s-a aruncat într-un pressing nebun în căutarea egalării, care a venit în ultimul minut de joc prin fundașul transferat în iarnă de la Oțelul, Jelev, acesta reluând în poartă o minge respinsă de Taborda.

Rezultatul de egalitate nu mulțumește pe niciuna dintre cele două echipe implicate. Singura echipă care poate sufla ușurată este CFR Cluj, care, după victoria discutabilă de ieri, și-a consolidat avantajul în fruntea clasamentului și titlul se află din ce în ce mai aproape pentru jucătorii lui Mandorlini.

Timișoara a făcut, însă, un joc bun, demonstrând încă o dată că pierderea titlului se datorează lipsei de constanță în prestații. Un titlu nu se pierde atunci când faci egal cu CFR Cluj sau Steaua, ci se pierde atunci când faci egal cu Internațional Curtea de Argeș sau Ceahlăul.

Video: Super-execuție marca Cristian Civu în Inter-Atalanta

Căpitanul naționalei României, Cristian Chivu a marcat astăzi un gol superb pentru formața sa de club, Internazionale Milano. De menționat faptul că acesta este primul său gol în tricoul lui Inter.

Internazionale Milano a câștigat partida cu Atalanta, scor 3-2 luând astfel fața echipei AS Roma în fruntea campionatului italian, în contextul în care Roma mai are de jucat un meci. Lupta pentru titlu rămâne mai strânsă ca oricând.

Elba Timisoara isi continua drumul spre finala campionatului național de baschet

Foto: Agenda.ro

Astăzi s-a disputat la Sibiu partida cu numărul 5 din playoff-ul pentru accederea în seminifiala campionatului național de baschet masculin, între Elba Timișoara și CSU Atlassib Sibiu. Meciul a fost câștigat de baschetbaliștii timișoreni conduși de antrenorul Dragan Petricevici. Această calificare istorică vine la scurt timp după ce Elba Timișoara a câștigat Cupa României la Baschet.

Playoff-ul s-a desfășurat după model american, în 5 partide. Desi calificarea putea fi transata încă de la Timișoara, leii timișoreni au pierdut partida a patra de pe teren propriu, ceea ce însemna că accederea în semifinale avea să se decidă la Sibiu.

Deși din postura de oaspeți, baschetbaliștii lui Dragan Petricevici au reusit sa inceapa partida într-un mod fulminanat, scorul fiind la un moment dat de 22-1 în favoarea timișorenilor. Ostitilitățile s-au echilibrat în partea a doua a jocului, dar Elba s-a impus cu 78-75, câștigând astfel playoff-ul cu scorul general de 3-2.

MVP-ul întâlnirii a fost Milos Pesic, cu 27 de puncte marcate, adica exact omul care a lipsit în partida a patra, care s-a disputat la Timișoara.

Adversara sportivilor de la BCM Elba Timișoara din semifinala campionatului național de baschet masculin va fi stabilită mâine dupa meciul decisiv al confruntarii dintre U Mobitelco Cluj si BC Mures Tg. Mures. In acest moment scorul e 2-2, partida a cincea se joaca la Cluj.

Mai mult decât un derby

Duminică FC Timișoara va merge în Ghencea pentru a da piept cu Steaua lui Becali. Patronul Stelei spera in ajutorul lui Dumnezeu pentru a câștiga campionatul, mai ales ca meciul cu Timișoara se desfășoară la numai două zile după praznicul Sfântului Gheorghe.

Dar meciul de duminica este mai mult decat un derby: este o confruntare juridica si de imagine. Ostilitățile se extind spre dimensiunea subreda a lacunelor din regulamente și a judecăților cântărite cu greutăți diferite. Marian Iancu duce un război aprig împotriva sistemului ticăloșit folosindu-se de anumite rotițe din acest sistem. Și lumea îl critică. În toate colțurile țării, lumea începe să urască Timișoara pentru că are curajul să caute dreptatea în justiție.

Ca antrenor, ca suporter, ca patron de club esti neputincios atunci când Augustus Constantin îți strică o finală de cupă, apoi, peste un an, îți sabotează orice șansă de a termina campionatul în fruntea clasamentului. În tot campionatul, arbitrii au greșit covârșitor în favoarea Clujului, dar nimeni nu a putut face nimic. Dar se poate face ceva atunci când oamenii lui Nea Gigi umblă cu valiza după oficialii de la Bistrița sau atunci când Rapidul folosește jucători transferați după închieierea perioadei de transferuri și care, prin urmare, nu au drept de joc. Nu poti să taci și să pleci capul atunci când Timișoara este călcată în picioare de oameni precum Copos și Becali!

Marian Iancu are defectele sale. Dar are și o calitate excepțională. Niciodată nu s-a aruncat într-o luptă juridică atunci când nu avea dreptate. S-a luat la trântă cu sistemul lui Mircea Sandu când toți l-au luat în derâdere, spunând că nu are nicio șansă. Iancu a știut că dreptatea este de partea sa și a mers până în pânzele albe, reușind, în cele din urmă, să câștige punctele luate abuziv de cei de la FRF. Acum, în cazul Varga/Bălan, Marian Iancu a știut din nou că are dreptate și nu s-a lăsat dus de nas nici de amenințările altor cluburi și nici de șantajul sentimental al lui George Copos. Și, din nou, a câștigat lupta în favoarea Timișoarei.

Poate că Timișoara nu mai are nicio șansă la câștigarea campionatului, singurul obiectiv rămânând ocuparea locului doi. Dar FC Timișoara are o datorie morală față de timișoreni de nu permite ca aceștia să fie călcați în picioare. Un campionat nu se câștigă așa, e drept, dar cum rămâne cu demnitatea? Folosindu-se de aceste lupte juridice, Timișoara nu a câștigat campionatul, dar poate privi cu capul sus spre viitor. pentru că în afara terenului, Timișoara nu se lasă călcată în picioare.

Era o vreme

Era o vreme când un fotbalist câștiga la fel de mult ca un profesor! Era o vreme cand fotbalul era altceva decât a devenit astăzi. Era o vreme când a fi sportiv nu însemna nimic special și când fotbaliștii erau în centrul atenției doar atunci când se aflau pe terenul de joc. Era o vreme când lumea sportului era mai normală. Astăzi fotbalul nu mai este un joc, ci este o afacere. O afacere bună pentru cluburi, pentru jucătorii emblematici, pentru arbitrii, pentru președinții de federație. O afacere cinică, ce îi mână pe unii fotbaliști să-și vândă bunul simț și rațiunea pentru un rest de la masa patronului. Era o vreme când sportul în general, deci și fotbalul, era o școală de formare. Astăzi este o școală a deformării pe toate planurile!

Nici nu trebuie să privim mult în urmă. În 1939, tânărul fotbalist Tudor Vladimirescu și patronul clubului Venus parafau primul contract din viața sportivului. Vladimirescu urma să câștige aprox. 84.000 lei pe an plus primele de joc. Un salariu anual asemanator cu cel al unui profesor. Era o lume încă normală. Tinerii sportivi rămâneau cu picioarele pe pământ. Nu aveau impresia că sunt stăpânii lumii și că pot cumpăra orice. Era o vreme când fotbalul te lăsa să rămâi om, nu îți cerea să-ți vinzi sufletul. (Mai multe detalii despre Vladimirescu AICI).

În zilele noastre, victimele cele mai sigure ale afacerii sunt sportivii tineri. Iti trebuie o imensa tarie de caracter si o educatie excelenta din familie pentru a nu o lua pe căi greșite atunci când ești tânăr fotbalist și pășești în lumea mare a fotbalului. Pentru că atunci când un sportiv tânăr primește mai mulți bani decât poate duce pe umerii să fragili, ierarhia sa axiologica se schimba drastic. Banul devine măsura tuturor lucrurilor, și atunci când îl câștigi ușor niciun lucru din jur nu mai are valoare. Atunci îți permiți să fi arogant cu toată lumea, să petreci în cluburi fiecare noapte, să te bați prin parcări în fața unor hoteluri de lux, să consumi droguri sau să iei pastile pentru slăbit fără a te consulta cu nimeni ș.a.m.d.

Pentru a enumera doar două astfel de cazuri, mă voi referi la Adrian Mutu și Mario Balotelli.

Adrian Mutu a pășit în lumea bună a fotbalului la o vârstă destul de fragedă. A început să câștige foarte bine deja de când juca la Dinamo, iar scandalurile care îl aveau ca protagonist au început să apară. A urmat transferul la Verona, iar scandalurile sau înmulțit, Mutu găsind acolo un alt fotbalist pe același calapod, și anume Adriano. A urmat apoi transferul la Chelsea, moment care a însemnat, definitiv, ratarea sa ca om și ca fotbalist. După scandalul cocaine s-a transferat la Juventus, unde a fost un fotbalist bun, dar nu strălucitor, drept pentru care a urmat transferul la Fiorentina și anul acesta suspendarea sa timp de nouă luni. Oare unde ar fi putut ajunge Adrian Mutu dacă ar fi dus o viață normală, ghidată de un set de valori veritabile precum demnitatea umană? Un lucru este extrem de clar: decăderea ca om te conduce inevitabil spre o decădere ca fotbalist. Știu, mulți spun că nu e bine să vorbești așa de Adrian Mutu, că nu ar fi politically correct. Eu nu îl vorbesc de rău, nici măcare nu îl critic. Îmi pare doar foarte rău că s-a pierdut pe drumuri întunecate.

Mario Balotelli, actualmente la Internazionale Milano, are doar 19 ani, un salar foarte bun și talent cu carul. Dar tot talentul nu ajută la nimic atunci când intervine aroganța, când nimic nu are valoare, când bunul simț a fost uitat într-un ungher închis al conștiinței peste care s-a așternut colbul. Își irosește nopți prin cluburi, se ceartă cu toată lumea: cu Moratti, cu Mourinho, cu suporterii, cu jurnaliștii. Aruncă ostentativ tricoul Inter-ului pe jos, scuzându-se prin faptul că, de fapt, este milanist. La Inter este deja pus pe linie moartă. Speră într-un transfer la Barcelona. Adriano i-a fost coleg de echipă și nu a reușit să învețe nimic. Dacă va continua așa, probabil în foarte puțini ani se va șterge și va fi uitat de lume la o echipă mediocră. Asta în cel mai bun caz.

Era o vreme când un fotbalist câștiga la fel de mult ca un profesor! Dar pe acea vreme, fotbalistul rămânea OM. Astăzi, un fotbalist câștigă de sute de ori mai mult ca un profesor, dar este tot mai puțin OM!

A murit Juan Antonio Samaranch

Foto: Mediafax

Marca a anunţat că decesul a fost confirmat de directorul serviciului de medicină internă de la spitalul Quirón, Rafael Esteban Mur.

“Juan Antonio Samaranch, internat la spitalul Quiron din Barcelona, a murit la ora 13.25 (11.25 GMT), miercuri, ca urmare a unui stop cardiorespirator”, se arată în comunicatul clinicii din Barcelona, citat de AFP.

Juan Antonio Samaranch, în vârstă de 89 de ani, a fost internat de urgenţă, marţi după-amiază, la spitalul privat din Barcelona pentru insuficienţă coronariană acută.

Fostul preşedinte al CIO a fost internat de mai multe ori în ultimi ani, ultima dată, în octombrie 2009, după ce s-a simţit rău în timp ce se afla la Monte Carlo.

În 2007, Samaranch a fost spitalizat din cauza unor probleme cardiace, iar în 2001 a stat mai mult timp în spital, cu diagnosticul oboseală cronică, după ce a părăsit preşedinţia CIO.

Juan Antonio Samaranch a fost preşedintele CIO în perioada 1980-2001, iar apoi a fost preşedintele de onoare al forului olimpic. Doar baronul francez Pierre de Coubertin, “tatăl” Jocurilor Olimpice moderne, a rămas în funcţie mai mult ca Samaranch (1896-1925).

“Am pierdut o referinţă în sportul mondial”, a declarat secretarul de stat pentru sport din Spania, Jaime Lissavetzky.

Guvernul regional catalan a anunţat că sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Samaranch va fi depus, joi, într-o capelă de la sediul “Generalitat” pentru ca locuitorii Barcelonei să-i poată aduce un ultim omagiu.”